Dosar 23367/233/2020 din 07.12.2020

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23367/233/2020
Data dosar:
07.12.2020
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Civilă
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.08.2022 la ora 12:30

    Complet: C 7 Cam. Cons.
  • Încheiere

    Respinge cererea de îndreptare eroare materială, formulată de pârâtul Constantinescu George, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Galaţi Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor cu mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.08.2022.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 29.08.2022
  • Sedinta din data de 13.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CC7
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Guzgă Panaite, în contradictoriu cu pârâ?ii G***** N***, Gavril Lauren?iu, Constantinescu George, Badem (Gavril) Elena, Alexandru Maria Elena. Constată deschisă succesiunea de pe urma la numitei Gavril Indonezia la data de 23 iulie 2018. Constată că au calitatea de mo?tenitori ai defunctei Gavril Indonezia, numitul Gavril Maricel, în calitate de so? supravie?uitor, cu o cotă succesorală de 1, pârâ?ii Gavril Lauren?iu, G***** N*** ?i Alexandru Maria Elena, în calitate de descenden?i, fiecare cu o cotă succesorală de 1. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Gavril Indonezia este compusă din : - activ: dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Gala?i, strada Tecuci nr. 209, bloc M6, scara 1, etaj 4, apt. 19, - pasiv: suma de 27565,37 lei o datorie solidară cu al?i trei debitori, Guzgă Panaite, Gavril Maricel ?i Rezmeri?ă Alina Maria conform contract credit nr. 1793851 din 23.01.2018. Constată deschisă succesiunea de pe urma la numitului Gavril Maricel la data de 12 mai 2019. Constată că au calitatea de mo?tenitori ai defunctului Gavril Maricel, pârâ?ii G***** N***, Constantinescu George ?i Badem (Gavril) Elena, fiecare cu o cotă succesorală de 1/3, în calitate de desenden?i de gradul I, fii ai defunctului. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Gavril Maricel este compusă din : - activ: cota de 1 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Gala?i, strada Tecuci nr. 209, bloc M6, scara 1, etaj 4, apt. 19, - pasiv: suma de 17649,54 lei o datorie solidară cu al?i trei debitori, Guzgă Panaite, Gavril Maricel ?i Rezmeri?ă Alina Maria conform contract credit nr. 1793851 din 23.01.2018. Atribuie pârâtului G***** N***, în deplină proprietate, imobilul apartament situat în Gala?i, strada Tecuci nr. 209, bloc M6, scara 1, etaj 4, apt. 19. Obligă pe pârâtul G***** N*** la plata către pârâtul Gavril Lauren?iu a sumei de 46450 lei, cu titlul de sultă, către pârâta Alexandru Maria Elena a sumei de 46450 lei, cu titlul de sultă, către pârâtul Constantinescu George a sumei de 15483,33 lei cu titlul de sultă, ?i către pârâta Badem (Gavril) Elena a sumei de 15483,33 lei cu titlul de sultă. Constată că reclamantul Guzgă Panaite are un drept de crean?ă în cuantum de 18560 lei împotriva pârâ?ilor G***** N***, Gavril Lauren?iu, Constantinescu George, Badem (Gavril) Elena, Alexandru Maria Elena. Obligă pe pârâtul G***** N*** la plata către reclamant a sumei de 6186,66 lei cu titlu de crean?ă împreună cu dobânda legală calculată de la data efectuării plă?ilor de reclamant ?i până la achitarea efectivă. Obligă pe pârâtul Gavril Lauren?iu la plata către reclamant a sumei de 4640 lei cu titlu de crean?ă, împreună cu dobânda legală calculată de la data efectuării plă?ilor de reclamant ?i până la achitarea efectivă. Obligă pe pârâta Alexandru Maria Elena la plata către reclamant a sumei de 4640 lei cu titlu de crean?ă, împreună cu dobânda legală calculată de la data efectuării plă?ilor de reclamant ?i până la achitarea efectivă. Obligă pe pârâtul Constantinescu George la plata către reclamant a sumei de 1546,66 lei cu titlu de crean?ă, împreună cu dobânda legală calculată de la data efectuării plă?ilor de reclamant ?i până la achitarea efectivă. Obligă pe pârâta Badem (Gavril) Elena la plata către reclamant a sumei de 1546,66 lei cu titlu de crean?ă, împreună cu dobânda legală calculată de la data efectuării plă?ilor de reclamant ?i până la achitarea efectivă. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâ?ilor la plata ratelor lunare viitoare ale creditului, ca neîntemeiată. Obligă pe pârâtul G***** N*** la plata către reclamant a sumei de 3674,99 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pe pârâtul Gavril Lauren?iu la plata către reclamant a sumei de 2756,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pe pârâta Alexandru Maria Elena la plata către reclamant a sumei de 2756,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pe pârâtul Constantinescu George la plata către reclamant a sumei de 918,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pe pârâta Badem (Gavril) Elena la plata către reclamant a sumei de 918,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Conform art. 35 alin. 5 din Legea nr.7/1996 republicată, privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, în termen de 3 zile de la data rămânerii definitive, o copie a prezentei sentin?e civile, se va comunica Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi. Conform art. 111 al. 6 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, o copie a prezentei sentin?e civile se va comunica Administra?iei Finan?elor Publice Galaţi. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Gala?i. Pronunţată astăzi, 13.05.2022, solu?ia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 3418/2022 din 13.05.2022
  • Sedinta din data de 06.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.05.2022, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022
  • Sedinta din data de 28.04.2022 la ora 09:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.05.2022, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2022
  • Sedinta din data de 14.04.2022 la ora 09:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.04.2022, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022
  • Sedinta din data de 31.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 14.04.2022, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.03.2022
  • Sedinta din data de 17.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 31.03.2022, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.03.2022
  • Sedinta din data de 02.03.2022 la ora 11:00

    Complet: CC7n
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 17.03.2022, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2022
  • Sedinta din data de 05.01.2022 la ora 10:00

    Complet: CC7n
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 02.03.2022, ora 11:00, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 05.01.2022
  • Sedinta din data de 20.10.2021 la ora 12:00

    Complet: CC7n
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 05.01.2022, ora 10:00, în vederea întocmirii şi depunerii raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 20.10.2021
  • Sedinta din data de 08.09.2021 la ora 11:00

    Complet: CC7n
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 20.10.2021, ora 12:00, fa?ă de lipsa de procedură.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2021
  • Sedinta din data de 02.06.2021 la ora 11:00

    Complet: CC7n
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 08.09.2021, ora 11:00, fa?ă de lipsa de procedură.

    Incheiere de sedinta din 02.06.2021
  • Sedinta din data de 22.02.2021 la ora 12:30

    Complet: C 7 Cam. Cons.
  • Încheiere

    Admite în parte cererea formulată de petentul G**** P******. Dispune eşalonarea plăţii sumei de 8273 lei reprezentând taxă de timbru în 24 rate lunare egale, în sumă de 344,70 lei fiecare, începând cu luna martie 2021, urmând ca dovada achitării ratelor să fie depusă de petent cel târziu la data de 20 a fiecărei luni. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.02.2021.

    Incheiere de sedinta din 22.02.2021
  • Sedinta din data de 08.02.2021 la ora 12:30

    Complet: C 7 Cam. Cons.
  • Amână cauza

    Amână cauza la 22.02.2021 pentru depunere înscrisuri.

    Incheiere de sedinta din 08.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD