R***** A*****
PetentI** A************ T*********
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul R***** A***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ- POLIŢIA TOPOLOVENI. Anulează procesul – verbal de constatare a contravenţiei seria PAGW nr. 0258471/08.09.2020. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul şi motivele se depun la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată, azi data de 30.09.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 844/2021 din 30.09.2021Dispune amânarea cauzei pentru lipsa martorei Rotaru Fănica Mihaela. Se citează martora Rotaru Fănica Mihaela la adresa indicată, conform art.153-175 C.p.c. Amână cauza la data de 30.09.2021. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.06.2021.
Incheiere de sedinta din 03.06.2021În temeiul art.131 Cod procedură civilă, raportat la art. 94 pct. 3 şi art.32 din OG 2/2001, instanţa constată că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza. În temeiul art.238 Cod procedură civilă, în raport de obiectul cauzei şi probele ce se solicită a fi încuviinţate, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două termene de judecată. Încuviinţează petentului probele cu înscrisuri şi audierea unui martor. Prorogă discuţia asupra utilităţii probei cu vizionarea suportului CD depus la dosar de intimat care conţine înregistrarea video a autoturismului condus de petent la data constatării contravenţiei, după administrarea probelor încuviinţate. Pune în vedere petentului să prezinte necitat martorul la următorul termen de judecată în vederea audierii. Amână cauza la data de 03.06.2021. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2021.
Incheiere de sedinta din 01.04.2021