B***** M******
ApelantC*** D* P***** A M*********** B********
IntimatAdmite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta să emită o decizie prin care să calculeze drepturile de pensie de serviciu cuvenite reclamantei, începând cu data de 01.10.2015, cu luarea în considerare şi a adeverinţei nr.585/VI/9/2015 emisă de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţa dintre pensia cuvenită, calculată conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată începând cu data de 01.10.2015, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale. Pronunţată astăzi, 16.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 6247/2020 din 16.11.2020Admite cererea de abţinere formulată de asistent judiciar Alexandru Carmen Maria. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 16.09.2020.
Incheiere de sedinta din 16.09.2020Admite cererea de abţinere formulată de judecător Albeanu Claudia şi asistent judiciar Alexandru Carmen Maria. Se va înainta dosarul la Registratură în vederea repartizării aleatorii. Fără cale de atac. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei astăzi, 16.09.2020.
Incheiere abtinere din 16.09.2020În vederea soluţionării cererilor de abţinere formulate de către preşedintele completului de judecată, doamna judecător Claudia Albeanu, precum şi de către doamna asistent judiciar Maria Carmen Alexandru, înaintează cauza completului imediat următor, respectiv completului C12.
Incheiere de sedinta din 25.08.2020