S******** D* P********* M****
PetentL*** C*******
IntimatAdmite cererea Serviciului de Probaţiune Mureş. În baza art. 97 din Codul penal, anulează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an închisoare stabilită în sarcina intimatului L*** C*******, fără antecedente penale, prin Sentinţa penală nr. 129/23.04.2019, pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr. 3663/308/2018, definitivă prin neapelare la data de 20.05.2019, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 02/03.12.2017). Prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus, în temeiul art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, aplicarea inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere categoria B şi vehicule destinate transportului public de persoane, care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere categoria B şi vehicule destinate transportului public de persoane. În baza art. 89 din Codul penal, anulează amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, stabilită în sarcina intimatului L*** C*******, fără antecedente penale, prin Sentinţa penală nr. 138/26.03.2019, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc, în dosarul penal 3306/268/2018, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2019, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen. (faptă din data de 08.09.2016). În temeiul art. 97 alin. (1) Cod penal, anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită în sarcina intimatului L*** C*******, fără antecedente penale, prin Sentinţa penală nr. 130/03.07.2020, pronunţată de Judecătoria Sighişoara, în dosarul nr. 4250/308/2019, definitivă prin neapelare la data de 22.07.2020 şi repune în individualitatea lor pedepsele componente stabilite prin hotărârea amintită, respectiv: - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din Codul penal (fapta din data de 04.02.2017); În baza art. 67 alin. 1 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 al. 1 şi 3 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit. a, b şi d C.pen. - 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) Codul penal (fapta din data de 04.02.2017); În baza art. 67 alin. 1 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi d Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 al.1 şi 3 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit. a, b şi d C.pen. Constată că infracţiunile săvârşite de intimatul L*** C*******, şi care au format obiectul dosarelor nr. 3663/308/2018 al Judecătoriei Sighişoara, nr. 3306/268/2018 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc şi nr. 4250/308/2019 al Judecătoriei Sighişoara, au fost comise înainte ca intimatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de: 1 an şi 11 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (2) din Codul penal, art. 67 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi i) Cod penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere categoria B şi vehicule destinate transportului public de persoane, care se va executa de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea aplicată în prezenta cauză. În temeiul art. 45 alin. (5) din Codul penal, art. 65 alin. (1) Cod penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi i) Cod penal, aplică inculpatului pe o perioadă de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a alege şi de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere categoria B şi vehicule destinate transportului public de persoane. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Daneş sau la Primăria Sighişoara. În temeiul art. 96 alin. (1) Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. În temeiul art. 96 alin. (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, săvârşeşte o nouă infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea termenului, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. Conform art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 300 lei vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2020.
Hotarare 279/2020 din 24.11.2020În temeiul art. 392 alin. (2) din Codul de procedură penală, amână pronunţarea în 24 noiembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2020În temeiul art. 392 alin. (2) din Codul de procedură penală, amână pronunţarea în 17 noiembrie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2020Stabileşte termen de pronunţare la 5 noiembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020Acordă termen pentru administrarea probei cu inscrisuri
Incheiere de sedinta din 09.09.2020