P****** T***** M*****
Inculpat persoană solicitatăS.P.85/F-Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În temeiul art.104 din Legea nr.302/2004 republicată ia act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată P****** T***** M***** şi dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 07.05.2020 de procurorul din cadrul Parchetului Tribunalului Judiciar din Orleans pe numele persoanei solicitate. Dispune predarea persoanei solicitate P****** T***** M***** către autorităţile judiciare franceze cu respectarea regulii specialităţii. În temeiul art.114 alin.1 raportat la art. 58 alin.2 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune amânarea predării persoanei solicitate P****** T***** M***** până la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea (înlăturarea restricţiilor de transport dintre România şi Franţa), dar nu mai mult de 3 luni. În temeiul 98 alin.2 din Legea nr. 302/2004, republicată predarea persoanei solicitate se face sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România. Constată că faţă de persoana solicitată P****** T***** M***** s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 26.05.2020, ora 20,45. Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate dacă nu este reţinut, arestat sau deţinut în altă cauză. În baza art. 109 alin. 3 rap. la art. 104 alin. 13 din Legea nr. 302/2004, dispune arestarea persoanei solicitate P****** T***** M***** în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încetării împrejurării speciale care a determinat amânarea predării. În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2020.
Hotarare 85/2020 din 27.05.2020