P** & F***** S**
DebitorN** S*** S* P*** L*** E*** G**** S***
CreditorAdmite cererea de suspendare provizorie a executării silite, formulată de societatea debitoarea S.C. PAN & FOREST S.R.L. Dispune suspendarea provizorie a executării silite a debitoarei S.C. Pan & Forest S.R.L., solicitate de creditoarea S.C. New Star S.R.L., prin lichidator judiciar Elva Group S.R.L., în cadrul dosarului nr. 25/2020 al Biroului Executorului Judecătoresc Neneci Tănase, până la pronunţarea unei hotărâri executorii de omologare a concordatului preventiv sau, după caz, până la respingerea ofertei de concordat prin vot de către creditorii ale căror creanţe necontestate compun masa credală, conform legii, în dosarul nr. 2371/103/2020 aflat pe rolul Tribunalului Neamţ – secţia a II - a. Executorie. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, urmând ca cererea să fie depusă la Tribunalul Neamţ. Dată în cameră de consiliu, astăzi, 26.11.2020, soluţia fiind pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu432/2020 din 26.11.2020