B***** C********
InculpatÎn temeiul art. 4 al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 al.1 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii „deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept”, condamnă pe inculpatul B***** C********, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 luni(?ase) închisoare . În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. c) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să se supună planului integrat de asisten?ă propus de Agenţia Naţională Antidrog - Centrul de Preventire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mun.Bacău, jud.Bacău -Serviciul Public de Salubritate şi Spaţii verzi, sau la DGASPC – Centrul de Servicii Sociale Ghiocelul Bacău, jud.Bacău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă în care au fost incluse şi cheltuielile judiciare din timpul urmăririi penale în valoare de 513,55 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 14.06.2021.
Hotarare 142/2021 din 14.06.2021În temeiul art. 391 C.proc.pen., stabileşte termen pentru deliberare, pronunţare şi redactarea hotărârii pentru data de 14.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.05.2021Pentru reluarea preocedurii de citare cu inculpatul lipsă de la termenul de judecată, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.05.2021, ora 9.00.
Incheiere de sedinta din 29.04.2021Având în vedere lipsa inculpatului şi a martorilor, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 29.04.2021, c6, ora 9.00
Incheiere de sedinta din 25.03.2021Având în vedere lipsa inculpatului, stabileşte termen de judecată la data de 25.03.2021, ora 9:00.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Pentru efectuarea de verificări cu privire la domiciliul inculpatului, stabileşte termen la datat de 25.02.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021