S*** K***** I***** I********** R* S***
ReclamantC**** S**********
PârâtAdmite cererea de valoare redusă. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 947,79 lei reprezentând: debit principal (contravaloare servicii de telecomunicaţii) – 247,05 lei; penalităţi de întârziere conform contractului calculate de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare – 65,88 lei, despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului calculate de către creditorul cedent şi înregistrate pe facturile lunare – 500,43 lei şi rest de plată pentru terminal achiziţionat cu plata preţului în rate – 134,43 lei. Obligă pârâtul să plătească reclamantei penalităţi de întârziere, în continuare, calculate asupra debitului principal, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere de la data până la care acestea au fost calculate de către creditorul cedent (data indicată în ultima factură emisă) şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă pârâtul la 50 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Pătârlagele. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la data de 26.02.2021.
Hotararecameraconsiliu40/2021 din 26.02.2021