S*** L***** O*****
InculpatA*** M******
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul de la data de 12.10.2020, emis în dosar nr. 226/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, privind pe inculpaţii: - S*** L***** O*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal; - A*** M******, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deţine permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 3 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii S*** L***** O***** şi A*** M******. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.11.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara288/2020 din 19.11.2020