S*** I***
InculpatÎn temeiul art.247 – art. 248 C.proc.pen, admite propunerea de aplicare provizorie a unei măsuri de siguranţă cu caracter medical, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în d.u.p. nr. 8187/P/2020. Dispune internarea medicală nevoluntară provizorie a suspectului S*** I*** - într-o unitate specializată de asisten?ă medicală, până la însănăto?ire sau până la ameliorarea stării de sănătate, care să înlăture starea de pericol pentru siguranţa publică, ce a determinat luarea prezentei măsuri. Dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu privire la suspect. În temeiul art.275 alin.3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia - din care onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 313 de lei, se avansează din fondurile MJ către Baroul Bucureşti. Cu drept de contestaţie, în termen de 5 zile de la pronunţare – contestarea de către suspect nesuspendând punerea în aplicare a acestei măsuri de siguranţă. Pronunţată în camera de consiliu azi, 10 nov. 2020, ora 18,55.
Incheiere finala dezinvestire din 10.11.2020