H******* D***** S*** P*** R** L****
ReclamantK***** S****** S*** P*** R** L****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta HISPANIC DESIGN SRL, în contradictoriu cu pârâta KOBBER STRASSE SRL, şi în consecinţă: Dispune obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 15.730 lei, reprezentând debit principal. Obligă pârâta la plata sumei în cuantum de 2.593,28 lei, cu titlul de dobândă legală aferentă, calculată de la data efectuării plăţii şi până la data înregistrării actiunii, respectiv 09.12.2020, precum şi la plata, în continuare, a dobânzii legale aferentă debitului principal, începând cu data de 10.12.2020 şi până la restituirea efectivă a debitului datorat. Obligă pârâta la plata sumei în cuantum de 1078,01 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată datorate în favoarea reclamantei, constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii dedusă judecăţii. Ia act de precizarea reclamantei în sensul că, restul cheltuielilor de judecată vor fi solicitate pe cale separată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată, azi 22.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 8881/2021 din 22.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 22.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 08.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 08.10.2021. Pronunţată în sedin?ă publică, azi, 24.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2021Acordă termen de judecată în data de 24.09.2021, ora 10.00, pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.05.2021