S*** D****** S*****
ReclamantM********* O****** D******* E********
PârâtAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta DORIMEX S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL ORADEA – DIRECTIA ECONOMICĂ. Respinge, ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei, azi, 04.03.2021.
Hotarare 189/2021 din 04.03.2021Amână pronuntarea pentru data de 04.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021În vederea citării părţilor, cu solicitarea de a se pronunţa asupra excep?iei inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu de către instanţă la acest termen de judecată, raportat la prevederile art. 281 Cod procedură fiscală, amână judecarea cauzei pentru data de 25.02.2021, sala 60, ora 09.00.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Apreciind necesar, pentru respectarea dreptului la apărare şi al principiului contradictorialităţii, să se comunice reclamantului un exemplar din întâmpinarea si înscrisurile depuse la dosar de către pârâtul pentru acest termen de judecată, instanta va amâna cauza.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020