M**** B*****
InculpatA******** A******* C********
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3023/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpatul M.B.trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, în formă continuată, faptă prev. ?i ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp (6 acte materiale ) ?i a art 41 alin. 1 Cp, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M.B.Încheierea se comunică de îndată procurorului şi părţilor. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 03.12.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu1139/2020 din 03.12.2020