S********* N*******
ContestatorS******** L*** M********* L**
IntimatAdmite excepţia litispendenţei. Dispune ataşarea dosarului nr. 2392/4/2020 la dosarul nr.2295/4/2020, C22, cu termen la data de 08.07.2020. Atacabilă odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.07.2020.
Incheiere finala dezinvestire din 08.07.2020Având în vedere cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 03.02.2020 sub nr. 2392/4/2020, Având în vedere cererea identică înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31.01.2020 sub nr. 2295/4/2020, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, Văzând şi dispoziţiile art. 107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti conform cărora „Dacă ulterior înregistrării unei cereri se constată că la instanţă s-a depus cel puţin o cerere formulată de aceleaşi părţi, chiar împreună cu altele, având unul dintre obiectele iniţiale, toate cererile vor fi repartizate primului complet învestit dacă cererile nu au fost soluţionate încă. Colegiul de conducere stabileşte, în funcţie de resursele instanţei, procedura internă privind evitarea, în măsura posibilităţii, a judecării separate a actelor de sesizare a instanţei în situaţiile prevăzute la alin. (1). Prevederile alin. (1) se aplică şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă, ori cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a fost respinsă în condiţiile art. 67 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi atunci când cererea a fost respinsă ca inadmisibilă în condiţiile art. 1.017 alin. (2) din Codul de procedură civilă. În cazul în care primul complet învestit consideră că nu sunt aplicabile prevederile alin. (1) preşedintele de secţie sau, după caz, preşedintele instanţei, stabileşte care este completul care va soluţiona cauza, întocmind un proces-verbal”, Dispune trimiterea dosarului nr. 2392/4/2020 în vederea judecării la completul învestit cu soluţionarea dosarului nr. 2295/4/2020, respectiv C22 (2020) - civil şi executări.
Rezolutie din 11.03.2020