L*** A*** I****
InculpatÎn baza art.396 alin.1 şi 4 Cod procedură penală, raportat la art.83 Cod penal şi cu aplicarea art.374 alin.4, art.375 şi art.396 alin.10 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de un an închisoare, în sarcina inculpatului LUCA ALIN-IONUŢ, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută de art. 335 alin. (1) din C.pen. În baza art.83 alin.1 Cod penal dispune amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.85 alin.2 Cod penal, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze un număr de 30 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria comunei Moroieni, în condiţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa şi în conformitate cu dispoziţiile Legii nr.253/2013. Verificarea respectării măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, căruia i se vor comunica, pe durata termenului de supraveghere, datele prev.în art.85 alin.1 lit.”c-e” Cod penal. Supravegherea executării zilelor de muncă neremunerată în folosul comunităţii se va face de către Serviciul de Probaţiune Dâmboviţa, conform dispoziţiilor art.86 alin 2 din Codul penal. În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală şi a art.83 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor prev. de art.88 Cod penal - constând în revocarea amânării şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei - în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere sau a săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere. În baza art.398 Cod procedură penală, raportat la art.274 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pucioasa. Pronunţată în şedinţă publică la 08.04.2021.
Hotarare 45/2021 din 08.04.2021