F*** L*** I**** c* d********* a***
InculpatDosar nr.2400/288/2020 Minută 21 octombrie 2020 Hotărăşte: Admite cererea de aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii formulată de inculpatul Fota – Liţă Ionel. În baza art. 335 alin.2 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 cod procedură penală; Stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. În baza art. 336 alin.1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 cod procedură penală, Stabileşte pedeapsa pe 9 luni închisoare pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art.38 alin.1 cod penal şi art.39 cod penal; Stabileşte pedeapsa de 9 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă de 9 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an închisoare. În baza art. 83 cod penal; Amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art.84 cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art.85 alin.1 cod penal; Impune inculpatului respectarea următoarelor măsuri pe durata termenului de supraveghere, prevăzute la art.85 alin. 1 lit. a) - e) cod penal, şi anume: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute la art.85 alin.1 lit.c) - e) cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune. În baza art.88 cod penal; Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de lege privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere ori în cazul săvârşirii cu intenţie sau intenţie depăşită a unei noi infracţiuni, după amânarea aplicării pedepsei. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 octombrie 2020. Preşedinte,
Hotarare 370/2020 din 21.10.2020