Dosar 2401/117/2020 din 26.06.2020

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2401/117/2020
Data dosar:
26.06.2020
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2020 la ora 8:30

    Complet: Complet 6 LM
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta CP în contradictoriu cu IVXS TR SRL. Anulează Decizia nr. 1/21.04.2020 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la reintegrarea reclamantei în postul de?inut anterior concedierii, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Admite în parte cererea reconven?ională formulată de pârâtă în contradictoriu cu reclamanta. Obligă reclamanta la restituirea în favoarea pârâtei a sumei de 17101 lei. Dispune compensarea obliga?iilor băne?ti reciproce ale păr?ilor până la limita celei mai mici dintre acestea ?i va men?ine obliga?ia pârâtei – reclamantă pe cale reconven?ională de plată către reclamanta – pârâtă pe cale reconven?ională a diferen?elor rezultate. Respinge în rest, ca neîntemeiată, cererea reconven?ională. În temeiul art. 453 alin. 1 ?i 2 C. pr. civilă, instan?a va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3800 lei reprezentând onorariu avoca?ial par?ial, iar reclamanta va fi obligată la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de onorariu avoca?ial par?ial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, conform art. 402 C.pr. civ. azi data de 21.10.2020.

    Hotarare 2155/2020 din 21.10.2020
  • Sedinta din data de 07.10.2020 la ora 10:00

    Complet: Complet 6 LM
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 21.10.2020

    Incheiere de sedinta din 07.10.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD