K***** I***** I********** R* S*
ReclamantL**** N******
PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 530,2 lei reprezentând contravaloare servicii de telecomunicaţii şi rate terminal, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată începând cu scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată astăzi, 09.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3021/2021 din 09.04.2021Amână pronunţarea la data de 09.04.2021, pronunţarea hotărârii urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică de astăzi, 25.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2021