Dosar 24066/215/2020 din 28.10.2020

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24066/215/2020
Data dosar:
28.10.2020
Instanta:
Judecătoria Craiova
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 10 (fost PM2)
  • Încheiere

    În temeiul art. 278 din C. proc. pen., Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 1363/26.05.2021 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 24066/215/2020, în sensul că: „În baza art. 38 alin. 1), art. 39 alin. 1) lit. b şi art. 40 alin. 1) Cod penal, va fi contopită pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatei prin prezenta sentinţă cu cele trei pedepse: de 6 (şase) luni închisoare, (un) an închisoare şi respectiv 3 (trei) luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018, aplicând, la pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 9 (nouă) luni, (reprezentând o treime din totalul celorlalte 3 trei pedepse), inculpata având de executat, în final, o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 1 (una) lună închisoare (fila 8 considerente şi dispozitiv).” se va modifica, astfel: „În baza art. 38 alin. 1), art. 39 alin. 1) lit. b şi art. 40 alin. 1) Cod penal, va fi contopită pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatei prin prezenta sentinţă cu cele trei pedepse: de 6 (şase) luni închisoare, (un) an închisoare şi respectiv 3 (trei) luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018, aplicând, la pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 7 (şapte) luni, (reprezentând o treime din totalul celorlalte 3 trei pedepse), inculpata având de executat, în final, o pedeapsă de 1(un) an şi 11 luni închisoare.” Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.05.2021.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 26.05.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 10 (fost PM2)
  • Soluţionare

    În baza art. 192 alin. 1) şi 2) Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 1) şi 2) Cod proc. pen., rap. la art. 375 şi art. 396 alin. 10) Cod proc. pen., condamnă pe inculpata VÎLCEANU RODICA-MIHAELA, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (faptă săvârşită la data de 22.05.2018). În baza art. 97 alin. 1) şi 2) Cod penal, anulează beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018. Dscontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 367 alin. 1), 3) şi 6) Cod penal; - pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 alin. 2) Cod penal rap. la art. 365 alin. 2) Cod penal; - pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 48 alin. 2) Cod penal rap. la art. 314 alin. 2) Cod penal; - pedeapsa complementară prev. de art. 67 alin. 2) Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă hotărârii; - pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. 1) şi 3) şi art. 66 lit. a, b Cod penal, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. Înlătură sporul stabilit prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018, de 3 (trei) luni închisoare. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018. În baza art. 38 alin. 1), art. 39 alin. 1) lit. b şi art. 40 alin. 1) Cod penal, contopeşte pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată inculpatei prin prezenta sentinţă cu cele trei pedepse principale: de 6 (şase) luni închisoare, (un) an închisoare şi respectiv 3 (trei) luni închisoare, aplicate prin Sentinţa penală nr. 477/03.10.2018 a Tribunalului Dolj, definitivă prin neapelare la 29.10.2018, aplicând, la pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 9 (nouă) luni, (reprezentând o treime din totalul celorlalte 3 trei pedepse), inculpata având de executat, în final, o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 1 (una) lună închisoare. Aplică, pe lângă rezultantă, pedeapsa complementară prev. de art. 67 alin. 2) Cod penal, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pe o durată de 1 an, de la rămânerea definitivă hotărârii. Aplică pedeapsa accesorie prev. de art. 65 alin. 1) şi 3) şi art. 66 lit. a, b Cod penal, de la rămânerea definitivă hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza disp. art. 97. alin. 2) Cod penal, rap. la art. 91 Cod penal, instan?a dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de doi ani şi o lună închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, în baza disp. art. 91 1) ?i 3) Cod penal, calculat conform art. 92 Cod penal, care începe să curgă, conform art. 97 alin. 2) teza II Cod penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respectiv de la data de 29.10.2018. În baza disp. art. 93 (1) Cod penal, obligă pe inculpata V******* R***** M****** să respecte următoarele măsuri de supraveghere, pe durata termenului de supraveghere,: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza disp. art. 93 (2) lit. a şi b Cod penal, impune inculpatei, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza disp. art. 93 (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatei obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul Primăriei Craiova sau altă entitate din comunitate stabilită de serviciul de probaţiune. În baza disp. art. 91 (4) Cod penal, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 (1–3) Cod penal, respectiv faptul că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea obligaţiilor impuse sau stabilite de lege, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, faptul că, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească, precum şi faptul că săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnat pe parcursul termenului de supraveghere duce la revocarea suspendării şi executarea pedepsei. Respinge acţiunea civilă, formulată de partea civilă D**** E********, ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 25 C.p.p., art. 397 C.p.p. rap. la art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Daker Sorin Ilie şi obligă partea responsabilă civilmente S.C. Euroins Asigurare Reasigurare România S.A., la plata sumei de 6.000 lei, cu titlu de daune materiale şi la suma de 12.500 euro, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 25 şi art. 397 Cod proc. pen., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgen?ă Craiova şi obligă partea responsabilă civilmente S.C. Euroins Asigurare Reasigurare România S.A., la plata sumei de 1472,08 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând 50% din cheltuielile de spitalizare asigurate victimei Daker Cornel. În temeiul art. 276 alin. 1) Cod proc. pen. rap. la art. 50 din Legea nr. 136/1995, obligă partea responsabilă civilmente S.C. Euroins Asigurare Reasigurare România S.A la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de partea civilă, constând în onorariu avocat. În temeiul art. 274 alin. 1) Cod proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 3500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat (din care suma de 2900 lei aferentă fazei de urmărire penală şi 600 lei aferentă camerei preliminare şi judecăţii). În temeiul art. 275 alin. 6 Cod proc. pen. cheltuielile cu apărătorii din oficiu rămân în sarcina statului. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.05.2021.

    Hotarare 1363/2021 din 26.05.2021
  • Sedinta din data de 20.05.2021 la ora 09:00

    Complet: Penal 10 (fost PM2)
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data 26.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.05.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.05.2021
  • Sedinta din data de 06.05.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal 10 (fost PM2)
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, stabileşte deliberarea şi pronunţarea la data 20.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.05.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.05.2021
  • Sedinta din data de 08.04.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal 10 (fost PM2)
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa martorilor încuviinţaţi în dovedirea laturii civile, amână judecarea cauzei la data de 06.05.2021, ora 11.00.

    Incheiere de sedinta din 08.04.2021
  • Sedinta din data de 25.02.2021 la ora 11:00

    Complet: Penal 10 (fost PM2)
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei în vederea citării celor doi martori în dovedirea laturii civile.

    Incheiere de sedinta din 25.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD