D******* G******* D* I******* Ş* T*** L***** S***** 1 B********
ReclamantS* C******* S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta D******* G******* D* I******* Ş* T*** L***** S***** 1 B******** în contradictoriu cu pârâta Carnaval SRL. Dispune dizolvarea societăţii comerciale pârâte. Dispune comunicarea hotărârii către pârâtă şi către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - administraţia judeţeană a finanţelor publice /administrarea finanţelor publice a sectorului, precum şi înregistrarea menţiunii de dizolvare în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei. Cu drept de apel pentru orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, iar pentru părţi, de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, iar o copie a acestuia se va depune la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 08.12.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2484/2020 din 08.12.2020