M**** A** T***
InculpatÎn baza art. 335 al. 2 teza a III-a C. Pen., cu aplic. art. 396 al. 10 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul M**** A** T***, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere- având dreptul de a conduce suspendat. În baza art. 334 al. 2 C. Pen., aplic. art. 396 al. 10 C. Pr. Pen., condamnă pe inculpatul M**** A** T***, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. În temeiul art. 38 al. 1 rap. la art. 39 al. 1 lit. b C. Pen., contopeşte cele două pedepse, cea de 1 an şi cea de 9 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă o treime din cea de-a doua pedeapsă, respectiv 3 luni, pedeapsa rezultantă finală fiind de 1 an şi 3 luni, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei rezultante, pe un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 1 şi 2 Cod penal, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul M**** A** T*** ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal coroborat cu art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Craiova, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra revocării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpatul M**** A** T*** la plata sumei de 1800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 1. 500 lei reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală, 150 lei cheltuieli aferente fazei de cameră preliminară şi suma de 150 lei aferentă fazei de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2021.
Hotarare 658/2021 din 11.03.2021Amână pronunţarea la data de 11.03.2021. Pronunţată în cameră de consiliu, azi, 04.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2021Stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării la data de 04.03.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021