E******** F******** S*** - S******** D* F******** A E******* E******** T*********** S** B****** P*** A****** D* F******** A E******* E******** C******
ReclamantG*** J*****
PârâtÎndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei sentinţei civile nr. 183/C/2020, pronunţată la data de 21.10.2020, în dosarul nr. 2418/305/2020 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe, în sensul că numele, prenumele şi adresa pârâtului sunt G*** J*****, cu domiciliul în com. Ozun, sat Bicfalău, nr. 219, jud. Covasna, iar nu Moraru Daniel, cu domiciliul în loc. Sfântu Gheorghe, str. Pescarilor, nr. 32, bl. 32, ap. 13, jud. Covasna. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 30.10.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.10.2020Admite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta Electrica Furnizare SA, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâtul Moraru Daniel. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de: - 204,73 reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate şi neachitate, - 1,77 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente contravalorii energiei electrice consumate şi neachitate, - 118,65 lei cu titlu de cheltuieli efectuate cu ocazia debranşării. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sfântu Gheorghe. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 21.10.2020.
Hotararecameraconsiliu183/2020 din 21.10.2020la data de 21.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2020