R****** I* I*** F********
InculpatB*** I* C***** M******
InculpatR****** I*** F********
InculpatA****** N***** A** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** T********
Parte civilăL****** A*** S**
Parte civilăI. Condamnă inculpatul R. I. F., recidivist, la: - 2 (doi) ani închisoare – pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată sub forma omisiunii, în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/ 2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (16 acte materiale), art. 41 alin. 1 ?i art. 43 alin. 5 C. pen. ?i cu aplic. art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 C. pen. cu ref. la art. 9 alin. 1 din Legea 241/2005, interzice inculpatului R. I. F.exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi) C. pen. pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. aplică inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi). II. Condamnă inculpata B. C. M.fără antecedente penale, la: - 1 (un) an ?i 4 (patru) luni închisoare – pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată sub forma omisiunii, în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/ 2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen. (16 acte materiale) ?i art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen. În temeiul art. 67 alin. 1 şi 2 C. pen. cu ref. la art. 9 alin. 1 din Legea 241/2005, interzice inculpatei B. C. exerciţiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi) C. pen. pe o durată de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 C. pen. aplică inculpatei, ca pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g (dreptul de a deţine funcţia de asociat sau administrator în cadrul unei societăţi). În temeiul art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei pe o durată de 2 (doi) ani care reprezintă termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.. În baza art. 93 alin. 1 cu referire la art. 94 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de supraveghere inculpata Blum Carmen să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Timi?, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Timi?, schimbarea locuin?ei ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de Probaţiune Timi? informaţii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b) C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata Bl. C. să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. dispune ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpata Blum Carmen să presteze 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunită?ii, activităţi ce vor fi desfăşurate în cadrul Primăriei Timi?oara sau SC Horticultura SA. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 96 C.pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare sau nerespectării măsurilor ?i obliga?iilor dispuse şi asupra consecinţelor acestei revocări. În baza art. 397 alin. 1 şi art. 19 C. pr. pen. raportat la art. 1357, art. 1327, art. 1373 şi art. 1382 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- DGRFP Timi? prin Administraţia Finanţelor Publice Timi? cu sediul în Timi?oara, str. Gh. Lazăr nr. 9 B şi, pe cale de consecinţă, obligă, în solidar, inculpaţii R. I. F. ?i B. C. M., fiecare în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC L****** A*** S** la plata sumei de 167.043,58 lei la care se adaugă accesoriile (dobânzi şi penalităţi) până la data achitării integrale a debitului, cu titlu de daune materiale către partea civilă. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen., art. 249 alin. 1 şi art. 397 alin. 4 rap. art. 11 din Legea nr. 241/2005 în reglementarea în vigoare la data săvârşirii faptelor şi ale Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19/2017, instituie măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului R. I. F., până la concurenţa sumei de 167.043,58 lei la care se adaugă accesoriile (dobânzi şi penalităţi) până la data achitării integrale a debitului. În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.pr.pen., art. 249 alin. 1 şi art. 397 alin. 4 rap. art. 11 din Legea nr. 241/2005 în reglementarea în vigoare la data săvârşirii faptelor şi ale Deciziei de recurs în interesul legii nr. 19/2017, instituie măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatei B. C. M., până la concurenţa sumei de 167.043,58 lei la care se adaugă accesoriile (dobânzi şi penalităţi) până la data achitării integrale a debitului. În baza art. 13 din Legea 241/ 2005, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului. În baza art. 4 şi art. 5 din OG 39/2015, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, un exemplar al acesteia se va comunica Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timi? în vederea înscrierii în cazierul fiscal. În baza art. 274 alin. 1-3 C.pr.pen. obligă fiecare dintre inculpa?ii R. I. F. ?i B. C. M. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L****** A*** S** la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către Stat. În baza art. 272 alin. 2 C. pr. pen., suma de 1.495 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat să asigure asistenţă juridică obligatorie inc. Ră?inar (av. Georgiu R.) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.05.2021.
Hotarare 296/2021 din 13.05.2021În temeiul art.391 alin.2 C.pr.pen. va stabili termen pentru pronunţare la data de 13.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2021În temeiul art.391 alin.1 C.pr.pen. va stabili termen pentru pronunţare la data de 06.05.2021. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21.04.2021.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021Amână cauza la data de 21.04.2021, sala 157, ora 09.00 pentru a se pronun?a cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice
Incheiere de sedinta din 24.03.2021Amână cauza la data de 24.03.2021, sala 157, ora 10.00 având în vedere cererea de amânare a inculpatului R.I.F.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021Amână cauza la data de 10.03.2021, sala 157, ora 10.00 având în vedere cererea de amânare a inculpatului R.I.F.
Incheiere de sedinta din 24.02.2021Amână cauza la data de 24.02.2021, sala 157, ora 9.00 având în vedere cererea de amânare a inculpatului R.I.F.
Incheiere de sedinta din 10.02.2021Amână cauza la data de 10.02.2021, sala 157, ora 9.00 având în vedere cererea de amânare a inculpatului R.I.F.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021Amână cauza la data de 13.01.2021, sala 157, ora 9.30 având în vedere cererea de amânare a inculpatului R.I.F.
Incheiere de sedinta din 25.11.2020amână cauza la data de 25.11.2020, sala 157, ora 10.00 pentru îndeplinirea procedurii de citare cu partea responsabilă civilmente L****** A*** S**
Incheiere de sedinta din 14.10.2020