A****** C******
Intimat ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I****** B********
Apelant PârâtC****** D* C********** D** C***** M*********** A********* I****** B********
Apelant PârâtAdmite apelurile. Schimbă în parte sentinţa civilă nr. 164 din data de 20.02.2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, Secţia I Civilă, în dosar nr. 2424/86/2019, în sensul că: Respinge contestaţia ca nefondată. Menţine dispoziţia prin care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 244/2022 din 08.03.2022În conformitate cu dispoziţiile art. 517 alin. 1 ind.1 Cod procedură civilă, suspendă judecarea cauzei până la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei în recursul în interesul legii înregistrat sub nr. 1325/1/2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, recurs care se va depune la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere suspendare din 23.06.2021În baza art. 520 alin. 4 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea sesizării din dosarul nr. 2970/1/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, recursul urmând a fi depus la Curtea de Apel Suceava. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere suspendare din 12.11.2020