P***** V*****
PetentI************ D* P****** J******* C***
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul PETRU? VASILE, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDE?EAN CLUJ, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PCJX nr. 0289456, încheiat la data de 10.10.2019. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Gherla. Pronuntata azi, 23.10.2020, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 712/2020 din 23.10.2020amână pronunţarea pentru data de 23.10.2020, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2020amână pronunţarea pentru data de 09.10.2020, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020pentru ca intimatul să depună CD-ul pentru a putea fi vizionat
Incheiere de sedinta din 07.07.2020Având în vedere Hotărârea nr. 26/30.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj, raportat la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, Hotărârea nr. 417/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii şi Decizia nr. 325/19.03.2020 a preşedintelui interimar al Judecătoriei Gherla şi raportat la faptul că prezenta cauză nu se încadrează în categoria celor de urgenţă deosebită care se judecă pe durata stării de urgenţă, aceasta se suspendă de plin drept.