P****** A*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. , cu aplicarea art. 375 alin. (1) şi (2) rap. la art. 396 alin. (10) N.C.proc.pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpatul P****** A*******, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment. Atrage atenţia inculpatului asupra conduitei viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni, respectiv lipsa posibilităţii de a mai beneficia de instituţia renunţării la aplicarea pedepsei, conform art. 80 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. În baza art. 274 alin. (1) N.C.proc.pen., obligă pe inculpată la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 160 lei contravaloare analiză toxicologică către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău-Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bacău. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, cerere ce se va depune la Judecătoria Moineşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.11.2020.
Hotarare 592/2020 din 24.11.2020Pronun?area hotărârii va avea loc la data de 24.11.2020 pentru când apărătorul inculpatului va depune înscrisul notarial tradus din limba spaniolă în limba română.
Incheiere de sedinta din 16.11.2020Pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte în instanţă pentru a beneficia de procedura simplificată, la cererea apărătorului ales al acestuia, amână judecata cauzei la data de 16.11.2020.
Incheiere de sedinta din 19.10.2020