A****** L******
ReclamantB*** A** A******* S*
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta xxxx, în contradictoriu cu pârâta yyyy. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând compensaţie întârziere zbor. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente debitului principal calculată începând cu data de 24.11.2019 până la plata integrală a debitului. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1633.70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 25.11.2020.
Hotarare 10782/2020 din 25.11.2020În temeiul art. 396 alin. 1C.proc.civ., amână pronunţarea la data de 25.11.2020, ora 8:30, când pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform alin. 2 al art. 396 C.proc.civ.. Pronuntata in sedinta publica azi, 11.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2020Repune cauza pe rol, pentru a se pune în discuţia contradictorie a părţilor excepţiile invocate prin întâmpinare. Stabileşte termen la data de 11.11.2020 orele 12:30 sala 3 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020Amână pronuntarea la data de 28.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2020Amână pronuntarea la 14.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2020pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 27.05.2020