G***** D** N******
InculpatP****** D****
InculpatP****** M**** N******
InculpatV****** D******
InculpatB********* P******
Inculpat1.În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art 77 lit. a) din C.Pen şi art. 396 alin. (1) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul CIORA FLORIN-RĂZVAN-CRISTIAN la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.600 lei, corespunzător a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 72 alin. (2) C.pen. scade din numărul zilelor amendă perioada re?inerii din prezenta cauză, de la data de 28.07.2020 până la data de 29.07.2020 (1 zi), inculpatul urmând să plătească echivalentul a 179 zile amendă (179 zile x 20 lei, în total 3.580 lei amendă). În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., constată că încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 5124/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din data de 29.07.2020, astfel cum a fost precizată prin încheierea din data de 09.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 24386/302/2020/a1.1. În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. În temeiul art. 112 alin. 1 lit.b dispune confiscarea de la inculpatul Ciora Florin Răzvan Cristian a pistolului cu bile marca WE M-92, de culoare aurie, tip AIR SOFT conform dovezii seria nr.1414623 din 12.08.2020. 2. În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art 77 lit. a) din C.Pen şi art. 396 alin. (1) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul GLI?CĂ DAN-NICOLAE la pedeapsa amenzii în cuantum de 3200 lei, corespunzător a 160 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 72 alin. (2) C.pen. scade din numărul zilelor amendă perioada re?inerii din prezenta cauză, de la data de 28.07.2020 până la data de 29.07.2020 (1 zi), inculpatul urmând să plătească echivalentul a 159 zile amendă (159 zile x 20 lei, în total 3.180 lei amendă). În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., constată că încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 5124/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din data de 29.07.2020, astfel cum a fost precizată prin încheierea din data de 09.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 24386/302/2020/a1.1. În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. 3. În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul POPESCU DĂNU? la pedeapsa amenzii în cuantum de 3600 lei, corespunzător a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 72 alin. (2) C.pen. scade din numărul zilelor amendă perioada re?inerii din prezenta cauză, de la data de 28.07.2020 până la data de 29.07.2020 (1 zi), inculpatul urmând să plătească echivalentul a 179 zile amendă (179 zile x 20 lei, în total 3.580 lei amendă). Constată că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşite în concurs real cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 10 luni ?i 20 zile închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art.219 C.p. prin sentin?a penală nr.1729/2019 din 02.07.2019 pronun?ată în dosarul nr.2186/302/2019 al Judecătoriei Sector 5 Bucure?ti definitivă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1603/2019 la data de 03.12.2019. În baza art. 97 alin. (1) C. pen., menţine suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei 10 luni ?i 20 zile închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii prev. de art.219 C.p. prin sentin?a penală nr.1729/2019 din 02.07.2019 pronun?ată în dosarul nr.2186/302/2019 al Judecătoriei Sector 5 Bucure?ti definitivă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1603/2019 la data de 03.12.2019. În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., constată că încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 5124/P/2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din data de 29.07.2020, astfel cum a fost precizată prin încheierea din data de 09.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 24386/302/2020/a1.1. În temeiul art. 112 alin. 1 lit.b dispune confiscarea de la inculpatul POPESCU DĂNU? a unei bâte din lemn. În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. 4. În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art 41 C.p. şi art. 396 alin. (1) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul POPESCU NICOLAE-MIHAI la pedeapsa amenzii în cuantum de 5.400 lei, corespunzător a 270 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice în stare de recidivă. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 72 alin. (2) C.pen. scade din numărul zilelor amendă perioada re?inerii din prezenta cauză, de la data de 28.07.2020 până la data de 29.07.2020 (1 zi), inculpatul urmând să plătească echivalentul a 269 zile amendă (269 zile x 20 lei, în total 5.380 lei amendă penală). În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 241 alin. (1) lit. b) C.pr.pen., constată că încetează de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat prin ordonanţa nr. 7759/P/2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti din data de 15.09.2018, astfel cum a fost precizată prin încheierea din data de 09.11.2018 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 23589/302/2018/a1.1. În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre este executorie cu privire la măsurile preventive. În temeiul art. 112 alin. 1 lit.b dispune confiscarea de la inculpatul POPESCU NICOLAE-MIHAI o tonfă conform dovezii seria nr.148517 din 04.08.2020 5. În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art 77 lit. a) din C.Pen şi art. 396 alin. (1) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul BRA?OVEANU PETRU?A la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.600 lei, corespunzător a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. 6. În baza art. 371 C.pen., cu aplicarea art 77 lit. a) din C.Pen şi art. 396 alin. (1) şi (10) C.proc.pen., condamnă pe inculpatul V****** D****** la pedeapsa amenzii în cuantum de 3.600 lei, corespunzător a 180 zile-amendă cu un cuantum al unei zile-amendă de 20 lei, pentru săvâr?irea infrac?iunii de tulburarea ordinii ?i lini?tii publice. În baza art. 63 alin. (1) C.pen., atrage aten?ia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credin?ă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuie?te cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpaţi la plata sumei de 1000 lei, fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 1.807 de lei pentru fiecare rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 08.03.2021.
Hotarare 592/2021 din 08.03.2021Stabileşte pronunţarea la data de 08.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021în vederea angajării de către inculpat a unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 11.02.2021