Dosar 24431/325/2020*/a2 din 17.11.2020

verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24431/325/2020*/a2
Data dosar:
17.11.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
verificare măsuri preventive (art.208 NCPP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 10:00

    Complet: C9P
  • Încheiere

    În temeiul art. 362 alin. 1 şi 2 C.proc.pen., raportat la art. 208 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul I**** A*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin.1 şi alin.4 C.p. rap. la art. 206 C.p. cu aplic. art. 41 alin.1 C.p. În temeiul art. 208 alin. 2 C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. 4 C. proc. pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul I**** A*****, urmând ca verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia să fie efectuată înaintea expirării termenului de 60 zile. În temeiul art. 215 alin. 1 C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instan?a de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fa?a căruia se află cauza (Judecătoria Timişoara) cu privire la schimbarea locuin?ei; c) să se prezinte la IPJ Timiş – Biroul Supravegheri judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poli?ie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 2 C. proc. pen., impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească limita teritorială a municipiului Timişoara decât cu încuviin?area prealabilă a Judecătoriei Timişoara, d) să nu se apropie de persoana vătămată Dinu Vasile şi să nu comunice cu aceasta direct şi indirect, pe nicio cale, j) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. proc. pen., supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de către IPJ Timiş - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C. proc. pen., dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului I**** A*****, I.P.J. Timiş - Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, IPJ – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculaose, precum şi persoanei vătămate Dinu Vasile. În temeiul art. art. 275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2020.

    Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 24.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD