N*** L****** - C* D********* A*** L* A***** O***** I****
ReclamantA****** I**** - C* D********* A*** L* A***** O***** I****
ReclamantG****** - H**** E******** - C* D********* A*** L* A***** O***** I****
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de Nagy Ludovic, Adorjan Ilona şi Gothard-Hatos Elisabeta (fiecare cu date personale şi domiciliul procesual ales) în contradictoriu cu C.N.C.I. (cu date de identificare). Anulează în parte Decizia de compensare nr. 27858/11.07.2019 emisă de intimată şi o obligă la emiterea unei noi decizii de compensare, în favoarea aceloraşi persoane şi pentru acelaşi imobil, în considerarea unui număr de 192.500 puncte de compensare. Obligă intimata să achite reclamanţilor cheltuieli de judecată în cuantum de 6484 lei . Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; apelul se va depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 20.01.2022 potrivit art.396 al.2 Cod de procedură civilă.
Hotarare 44/2022 din 20.01.2022Amână pronuntarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2022Amana pronuntarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2022Amana pronuntarea.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2021Amana pronuntarea
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.12.2021Amana pronuntarea, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.12.2021Amana pronuntarea, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2021Amana pronuntarea, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2021Amana pronuntarea, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2021Amână pronunţarea asupra cauzei, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor în condiţiile art. 396 alin 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021Amana pronuntarea, solutia urmad a fi pusa la dispozitia partilor, in conditiile dispozitiilor art. 396 alin. 2 Cpc.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.10.2021Amana pronuntarea, solutia urmad a fi pusa la dispozitia partilor, in conditiile dispozitiilor art. 396 alin. 2 Cpc.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2021-amână solutionarea cauzei în vederea comunicarea răspunsului la obiectiunile la raportul de expertiză cu părtile
Incheiere de sedinta din 08.09.2021obiectiuni la expertiza
Incheiere de sedinta din 19.05.2021comunicare raport de expertiza.
Incheiere de sedinta din 24.03.2021- lipsa expertiza
Incheiere de sedinta din 10.02.2021- lipsa raport de expertiza.
Incheiere de sedinta din 13.01.2021- lipsa raport de expertiza
Incheiere de sedinta din 21.10.2020- efectuare expertiza.
Incheiere de sedinta din 09.09.2020Termen acordat pentru comunicarea catre parata a unui exemplar din înscrisurile depuse la dosar de reclamanti
Incheiere de sedinta din 08.07.2020- pentru depunere inscrisuri
Incheiere de sedinta din 27.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT
Preschimba termenul de judecată pentru data de 27 mai 2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020