O***** C*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. (1) Cod Penal cu aplic. art. 396 alin. (1) şi (10) Cod procedură penală raportat la art. 374 alin. (4) şi art. 375 alin. (1) şi (2) Cod de procedură penală, condamnă inculpatul O***** C*****, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului. În baza art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei de 1 an închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2. Cod Penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpata ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Bod, Primăriei Braşov sau oricărei instituţii din subordinea Consiliului Local al mun. Braşov. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 439 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (239 lei în cursul urmăririi penale şi 200 lei în faza de judecată). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.05.2021.
Hotarare 805/2021 din 14.05.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 391 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 14.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2021Având în vedere lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 29.04.2021, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. 2 Cod procedură penală.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2021stabileşte pronuntarea la data de 15.04.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.03.2021