S********* P***** C********
PetentAdmite cererea formulată de petentul ....., prin preşedinte B. M.. Dispune înscrierea în Registrul special al organiza?iilor sindicale aflat la grefa Judecătoriei Constanţa, a modificării statutului sindicatului precum şi a componen?ei organelor de conducere astfel cum acestea sunt menţionate în Procesul-verbal al Adunării Generale din data de 30.09.2020 încheiat cu prilejul Adunării Generale a Sindicatului cu privire la activitatea organelor de conducere în situaţii de urgenţă, alertă sau alte situaţii care pot reprezenta un risc pentru participanţi la diferite şedinţe, redenumirea consiliului delegaţilor în birou executiv, adoptarea unor prevederi cu privire la persoanele care pot deţine calitatea de membru, precum şi modificarea componenţei biroului permanent, prin reducerea numărului de funcţii, şi anume : Preşedinte : B. M., Prim-vicepreşedinte: T. C., Vicepreşedinţi: I. D., L. E., B. V. şi T. C. M. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Solu?ionată în cameră de consiliu şi pronun?ată prin punerea soluţiei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, conform art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., astăzi, 03.112020.
Hotarare 9552/2020 din 03.11.2020