Dosar 2454/187/2020 din 29.09.2020

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2454/187/2020
Data dosar:
29.09.2020
Instanta:
Judecătoria Beiuș
Departament:
Judecătoria Beiuş
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.12.2020 la ora 11:00

    Complet: COMPLET 3 MIXT
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâtul H**** A***** D*****, având ca obiect cerere de valoare redusă şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 127,51 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, emise în perioada septembrie 2017-octombrie 2017, precum şi penalităţile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate calculate de la data scadenţei fiecărei facturi. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Judecătoria Beiuş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 2 decembrie 2020.

    Hotararecameraconsiliu1529/2020 din 02.12.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD