M******** I****
ReclamantC*** D* P***** B*******
PârâtAdmite în parte contestaţia formulată de reclamantul M******** I**** în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani. Anulează Decizia nr. R/210396/17.11.2020 emisă de pârâtă cu privire la reclamant. Obligă pârâta să emită pentru reclamant decizie privind acordarea pensiei anticipată parţială cu luarea în calcul şi a sumelor din Adeverinţa nr. 1338607/30.10.2019 emisă de Banca Transilvania, drepturile de pensie astfel stabilite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data încetării calităţii de asigurat, respectiv 16.12.2020, sume ce vor fi actualizate în funcţie de indicii de inflaţie şi dobânda legală, de la data scadenţei până la data plăţii efective. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată la 11.03.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul arhivei.
Hotarare 314/2021 din 11.03.2021