A****** L******
Apelant ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
Intimat PârâtAdmite apelul. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată şi în consecinţă: Admite cererea de chemare în judecată. Obligă intimata să plătească apelantei suma de 250 euro, echivalent în lei la data plăţii efective, reprezentând compensaţie anulare zbor, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 07.01.2020 (data comunicării acţiunii) şi până la data achitării integrale a debitului. Obligă intimata-pârâtă la plata către apelanta-reclamantă a sumei în cuantum de 125 lei, reprezentând taxă judiciară, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond şi apel. Definitivă. Pronunţată, azi, data de 03.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3524/2021 din 03.11.2021Amână pronunţarea la data de 03.11.2021, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.10.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021faţă de lipsa de procedură cu apelanta
Incheiere de sedinta din 18.05.2021