C****** R***** M*****
InculpatB******* R***** C*******
InculpatI. În baza art. 396 alin.1, 4 şi 10 Cod procedură penală raportat la art.83 Cod penal stabileşte pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului BRODEALĂ ROBERT-CRISTIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prevăzută de art.335 alin.3 Cod penal. În baza art.83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art.85 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.86 alin.1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.85 alin.1 lit.c - e se comunică Serviciului de Probaţiune Vâlcea. În baza art.85 alin.2 Cod penal impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea sau Primăriei comunei Suteşti, judeţul Vâlcea. În baza art.404 alin.3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.88 Cod penal cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. Potrivit art.90 alin.1 Cod penal, persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. II. 1. În baza art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală. Condamnă inculpatul CIULPAN RĂZVAN-MARIAN, la 9 luni închisoare. În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 2. În baza art.336 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală. Condamnă inculpatul CIULPAN RĂZVAN-MARIAN la 1 an închisoare. În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.38 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite mai sus, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare şi dispune ca în final inculpatul CIULPAN RĂZVAN-MARIAN să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 3 luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit.a Cod penal, aplică inculpatului CIULPAN RĂZVAN-MARIAN pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii. În baza art.45 alin.5 raportat la art.45 alin.3 lit.a Cod penal, aplică inculpatului CIULPAN RĂZVAN-MARIAN pedeapsa accesorie cea mai grea, constând interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul CIULPAN RĂZVAN-MARIAN ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, coroborat cu art.404 alin.2 Cod procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul CIULPAN RĂZVAN-MARIAN va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea sau Primăriei comunei Suteşti, judeţul Vâlcea. În baza art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii în termenul de supraveghere a unei noi infracţiuni sau în cazul în care, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală. Obligă pe inculpatul BRODEALĂ ROBERT-CRISTIAN la 200 lei şi pe inculpatul CIULPAN RĂZVAN-MARIAN la 300 lei, cheltuieli judiciare faţă de stat. Onorariu avocat din oficiu în sumă de 868 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului de către grefa instanţei, astăzi, 17.06.2022, la sediul Judecătoriei Drăgăşani, judeţul Vâlcea.
Hotarare 114/2022 din 17.06.2022Amână pronunţarea la data de 17.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2022Stabileşte termen pentru deliberarea, redactarea şi pronun?area hotărârii la data de 20 mai 2022, când, soluţia va fi pusă la dispoziţia inculpaţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.03.2022Faţă de lipsa inculpatului C****** R***** M*****, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22 martie 2022, ora 12:30.
Incheiere de sedinta din 08.02.2022Faţă de lipsa inculpatului C****** R***** M*****, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08 februarie 2022, ora 12:30.
Incheiere de sedinta din 14.12.2021Faţă de lipsa inculpatului C****** R***** M*****, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 14 decembrie 2022, ora 14:00.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26 octombrie 2021, ora 12:30, pentru a da posibilitatea inculpatului Brodeală Robert-Cristian să depună la dosar înscrisuri în circumstanţiere. Dispune citarea inculpatului C****** R***** M***** şi emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia.
Incheiere de sedinta din 22.06.2021Încuviin?ează cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de inculpat şi acordă termen la data de 22 iunie 2021, ora 12:30.
Incheiere de sedinta din 13.04.2021