S****** C*******
InculpatCondamnă inculpatul S****** C*******, la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi sancţionată de art.336 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., cu reţinerea art. 349 alin.2 C.p.p., art.374 alin.4 C.p.p., art.375 C.p.p. şi a art.396 alin.10 C.p.p.. Condamnă inculpatul S****** C*******, cu datele de identificare menţionate anterior, la o pedeapsă de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi sancţionată de art.335 alin.2 C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen., cu reţinerea art. 349 alin.2 C.p.p., art.374 alin.4 C.p.p., art.375 C.p.p. şi a art.396 alin.10 C.p.p.. Constată că infracţiunile din prezenta cauză se află în concurs real cu infracţiunea prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin.1 C.pen., pentru care, faţă de inculpat, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei stabilite de 8 luni închisoare, prin Sentinţa penală nr. 342/22.05.2019 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosarul nr. 128/314/2019, definitivă prin neapelare la data de 10.06.2019. În temeiul art. 89 alin. 1 C.pen., anulează amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare dispusă faţă de inculpatul S****** C******* prin Sentinţa penală nr. 342/22.05.2019 a Judecătoriei Suceava pronunţată în dosarul nr. 128/314/2019, definitivă prin neapelare la data de 10.06.2019. În baza art. 89 alin. 1 şi art. 38 alin.1 şi alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin.1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele din prezenta cauză cu pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 342/22.05.2019 a Judecătoriei Suceava, în pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) luni închisoare, la care adăugă un spor de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând 1/3 din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul S****** C******* să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (unu) an închisoare. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art. 92 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni. În baza art. 93 alin. 1 C.pen obligă inculpatul S****** C******* la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin.2 C.pen., pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze unul din programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin.3 C.pen. stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 80 de zile o activitate neremunerată în cadrul Primăriei com. Zvoriştea sau în cadrul Primăriei mun. Suceava, programul de executare al acestei activităţi urmând să fie stabilit de către Serviciul de probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.404 alin.2 C.p.p. atrage atenţia inculpatului că în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul S****** C******* la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2020.
Hotarare 639/2020 din 30.09.2020Amână pronunţarea la data de 30.09.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.09.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020