Dosar 2458/102/2020 din 25.11.2020

drepturi băneşti DISJUNS DIN 130/102/2019


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2458/102/2020
Data dosar:
25.11.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi băneşti DISJUNS DIN 130/102/2019
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Acord Târgu-Mureş (cu datele de identificare) în numele şi pe seama membrilor de sindicat C.M.V. şi C.S.E., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş (cu datele de identificare). Obligă pârâta la în favoarea fiecărui membru de sindicat a drepturilor băneşti reprezentând cheltuieli de transport începând cu data de 01.08.2017 şi în continuare, până la data încetării condiţiilor legale de acordare. Sumele mai sus arătate vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, calculată începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective a debitului principal. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 17 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 378/2021 din 17.03.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 17 martie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021
  • Sedinta din data de 03.03.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 9 martie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2021
  • Sedinta din data de 23.02.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronuntarea pentru data de 3 martie 2021, solutia urmând a fi pusă la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.02.2021
  • Sedinta din data de 17.02.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 23 februarie 2021, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.02.2021
  • Sedinta din data de 03.02.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 17 februarie 2021, termen la care solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin intermediul grefei instantei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.02.2021
  • Sedinta din data de 25.11.2020 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Acorda un nou termen de judecata pentru emiterea unei adrese catre unitatea parata. Citarea partilor lipsa la termenul de judecata de azi si care nu au termen in cunostinta.

    Incheiere de sedinta din 25.11.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD