P****** A***** C******
InculpatA****** E**** F*********
InculpatRespinge ca fiind neîntemeiate cererile inculpaţilor: 1.POTORAC ANDREI – CIPRIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prev. şi ped. de disp. art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, privind revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau controlului judiciar. 2. ARGEANU ELENA – FLORENTINA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie calificată, prev. şi ped. de disp. art. 48 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 233 – art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Potorac Andrei – Ciprian, cu datele de stare civilă anterior precizate, prin încheierea nr. 8/MP/16.01.2020 pronunţată în dosarul nr. 1149/245/2020 al Judecătoriei Iaşi (mandat de arestare preventivă nr. 6/UP/16.01.2020). Măsura luată va fi comunicată administraţiei locului de deţinere. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpata Argeanu Elena – Florentina, cu datele de stare civilă anterior precizate, prin încheierea nr. 8/MP/16.01.2020 pronunţată în dosarul nr. 1149/245/2020 al Judecătoriei Iaşi. Ia act că asistenţa juridică a fost asigurată inculpatului Potorac Andrei – Ciprian de către avocatul ales. În baza disp. art. 272 Cod procedură penală, suma de 313 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu va fi achitată Baroului Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Răileanu Andreea, delegaţia nr. 2651/31.01.2020 ). În baza art. 275 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, obligă inculpaţii să plătească statului suma de 200 lei, câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi. Soluţionată în camera de consiliu, azi, 31.01.2020, orele 1245.
Incheiere masuri preventive faza de UP 19/2020 din 31.01.2020