U*** C******
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 59 din Codul penal din 1969, admite cererea şi propunerea de liberare condiţionată. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului URSU CĂTĂLIN, anterior executării integrale a pedepsei de 7 ani de închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 493/2014 a Tribunalului Vaslui, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 433/2016 a Curţii de Apel Iaşi, mandat de executare nr. 546/2016. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.104 alin. 2 din Noul Cod penal privind revocarea liberării condiţionate. Ia act de retragerea de către condamnatul Ursu Cătălin a cererii incidentale de a deduce din pedeapsa închisorii zilele considerate executate suplimentar în condiţii necorespunzătoare după momentul abrogării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a constatării Legii nr. 169/2017 ca lege penală mai favorabilă. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu-av. Bărbieru Giorgiana-deleg. nr. 711/2020, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2020.
Hotarare 799/2020 din 12.06.2020Stabileşte pronunţarea la data de 12.06.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2020Faţă de necesitatea solicitării relaţiilor de la Penitenciarul Vaslui, amână cauza şi acordă termen la data de 11.06.2020
Incheiere de sedinta din 28.05.2020În vederea solicitării relaţiilor Tribunalului Vaslui, amână cauza şi acordă termen la data de 28.05.2020
Incheiere de sedinta din 30.04.2020