B****** C****** M********
ReclamantL***** C***********
ReclamantL***** G******* M********
ReclamantA******** F***** M*****
ReclamantB*** R*********
ReclamantRespinge excepţia lipsei de interes ca nefondată. Respinge cererea ca nefondată. Obligă reclamanţii la plata către pârâtul SC MICBA IMOBNILIARE SRL a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 713/2020 din 29.10.2020Având în vedere cererea de amânare depusă la dosarul cauzei de apărătoarea reclamanţilor, pe care o apreciază ca fiind motivată şi întemeiată, Constatând că într-adevăr nu au fost comunicate către reclamanţi întâmpinările formulate în cauză de către cei doi pârâţi şi documentaţia ataşată, Pentru a da posibilitatea apărătoarei reclamanţilor de a lua la cunoştinţă conţinutul acestora, Faţă de dispoziţiile art. 222 Cod procedură civilă, Având în vedere şi disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004
Incheiere de sedinta din 08.10.2020Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Bunduc Ioan Doru. Conform art. 110 alin. 2 din Hotărârea CSM nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti trimite cauza la Registratura Tribunalului Suceava - Secţia de Contencios Administrativ pentru repartizarea aleatorie a dosarului între completuri, cu indisponibilizarea completului C1 F cont N. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, 23.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin.(2) din Codul de procedură civilă.
Incheiere abtinere 76/2020 din 23.09.2020Admite cererea de abtinere formulată de judecător BC.
Incheiere abtinere 72/2020 din 15.09.2020În temeiul art. 49 alin. 1 NCPC - suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de abţinere. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 septembrie 2020.
Incheiere suspendare din 10.09.2020