U*** I***
ContestatorC*** J******** D* P***** B****** P*** R*********** L****
IntimatAdmite în parte contestaţia formulată de contestatorul U*** I***, în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Braşov, şi în consecinţă: Anulează decizia nr. 309600 din 16.06.2020 privind recalcularea pensiei conform Legii nr.263/2010, emisă de Casa Teritorială de Pensii Braşov. Obligă intimata la emiterea unei noi decizii de pensionare, începând cu data de 01.06.2020, prin valorificarea perioadei 01.07.1991- 01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, în procent de 75%, conform adeverinţei nr. 9277/03.03.2020 emisă de S.C. Archivit S.R.L. Respinge restul pretenţiilor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 19.01.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, în conformitate cu prevederile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Hotarare 26/2021 din 19.01.2021Amânare de pronunţare pentru data de 19.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.01.2021Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, întrucât domnul asistent judiciar Costache Stefan Octavian se află în concediu de odihnă, va amâna pronuntarea solutiei pentru data de 12.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.01.2021Amânare de pronunţare pengru data de 05.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2020Amânare de pronunţare pentru data de 22.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2020