C***** M***** - d********* a***
ReclamantP******* C****** G**** M***
PârâtU******* A************ T********** G**** M***
PârâtAdmite acţiunea în parte. Dispune suspendarea executării Dispoziţiei nr.180/2020 emisă de pârâtul Primarul com. Gîrla Mare până la soluţionarea definitivă a cauzei. Executorie sub aspectul suspendării executării dispoziţiei atacate. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Anulează dispoziţia nr.180/2020 emisă de pârâtul Primarul com. Gîrla Mare. Obligă pârâtul Primarul com. Gîrla Mare să plătească reclamantului despăgubiri reprezentând cuantumul salariului şi a altor drepturi băneşti de care ar fi beneficiat începând cu 23.09.2020 până la reluarea activităţii, sumă ce va actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei până la data plăţii efective. Respinge acţiunea faţă de pârâta UAT Gîrla Mare. Ia act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cerere de recurs ce se va depune la Tribunalul Mehedinţi. Pronunţată azi, 23.10.2020.
Hotarare 984/2020 din 23.10.2020Amână cauza pentru a se emite adrese către pârâţi.
Incheiere de sedinta din 16.10.2020Admite cererea formulată de pârâta Primăria comunei Gârla Mare, în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 09.10.2020