G*********** A**********
ReclamantS***** A******** D****** C****** D******
ReclamantH******** M************
ReclamantC******* M******
ReclamantM********* J********
PârâtDosar nr.247/103/2020 Hotărăşte:15.10.2021 Admite acţiunea formulată de reclamanţii: Găină Romilă Ana-Camelia, Stoian-Aniţoaiei Denisa-Claudia Daniela, H******** M************, C******* M******, Branchi Aurica, Dodoşel Maria, Frunză Tamara, Doroftei Elena, Bordei Ana-Maria, Plop Laura şi Botezatu Liana-Mihaela, în contradictoriu cu pârâţii: M********* J******** şi Direcţia Naţională de Probaţiune, şi în consecinţă: Obligă pârâţii să plătească reclamanţilor daune interese, constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.2883/2018, calculate începând cu luna ianuarie 2017, corespunzător exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la plata efectivă a acestor drepturi. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată azi, 15.10.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1068/2021 din 15.10.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 15.10.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2021S-a amânat judecarea cauzei în vederea îndeplinirii procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 08.06.2021Suspendă judecată prezentei cauze, în temeiul art. 520 alin. 4 Cod Procedură Civilă, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în dosarul nr. 1879/89/2019 al Curţii de Apel Iaşi. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, recurs ce se va putea depune la Tribunalul Neamţ Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată astăzi, 28.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art.402 Cod de procedură civilă.
Incheiere suspendare din 28.10.2020Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la 28.10.2020 ora 10,30, pentru când părţile vor fi citate cu menţiunea de a pune concluzii asupra măsurii de suspendare a cauzei în temeiul art. 520 alin. 4 cod proc civilă, până la soluţionarea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în dosarul nr. 1879/89/2019 al Curţii de Apel Iaşi, cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea şi aplicarea disp. art. 1 alin. 3 din OUG nr. 3/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menţionat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii ?”. Pronunţată astăzi 17.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 17.09.2020Amână pronunţarea cauzei pentru data de 17.09.2020. Pronunţată astăzi,10.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.09.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 10.09.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.08.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.08.2020Amână pronunţarea la data de 27.08.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.08.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.08.2020În conformitate cu prevederile art.63 al.11 Capitolul VII din Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.