U** C***** G******
ReclamantT****** G******* C******
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada ianuarie 2007- ianuarie 2017. Respinge ca prescrisă cererea privind plata redevenţei şi a penalităţilor de întârziere pentru perioada ianuarie 2007- ianuarie 2017 formulată de către reclamanta UAT COMUNA GÂRBOVA, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul T****** G******* C******. Admite în parte cererea formulată de reclamanta UAT COMUNA GÂRBOVA, PRIN PRIMAR în contradictoriu cu pârâtul T****** G******* C******, şi în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 530,71 lei reprezentând contravaloare redevenţă restantă aferentă perioadei 05.02.2017-01.07.2019, din contractul de concesiune nr.50/10.01.2007 şi penalităţi de întârziere pentru neplata în termen în sumă de 12,20 lei, calculate până în luna ianuarie 2020. Respinge în rest cererea. Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sebeş. Pronunţată azi, 31.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 296/2022 din 31.03.2022Amână pronun?area în cauză la data de 31.03.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2022admite cererea de amânare
Incheiere de sedinta din 13.01.2022admite cererea de amânare formulată de avocatul reclamantului
Incheiere de sedinta din 04.11.2021pentru a se lua cunoştinţă de concluziile completării la raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 23.09.2021Pentru completarea raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.06.2021pentru studiul expertizei
Incheiere de sedinta din 13.05.2021consemnarea diferenţei de onorariu expert
Incheiere de sedinta din 08.04.2021pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 25.02.2021pentru efectuarea expertizei
Incheiere de sedinta din 28.01.2021pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 10.12.2020pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 12.11.2020pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 10.09.2020pentru ca reclamanta să depună la dosar modalitatea de calcul a penalită?ilor
Incheiere de sedinta din 23.07.2020pentru ca părţile să depună obiective de expertiză
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Suspendat - Stare de urgenta