Dosar 2481/102/2020 din 27.11.2020

contestaţie decizie de pensionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2481/102/2020
Data dosar:
27.11.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de pensionare
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Respinge cererea

    Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice, raportat la capetele de cerere principale. Respinge excepţia tardivităţii. Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta B.R. în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Mureş (cu datele de identificare) şi Comisia Centrală de Contestaţii din cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice (cu datele de identificare). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 6 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 1331/2021 din 06.10.2021
  • Sedinta din data de 22.09.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, instanţa amână pronunţarea pentru data de 6 octombrie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2021
  • Sedinta din data de 08.09.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, instanţa amână pronunţarea pentru data de 22 septembrie 2021, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.09.2021
  • Sedinta din data de 20.05.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea depunerii dovezii de comunicare a deciziei contestate

    Incheiere de sedinta din 20.05.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 11:30

    Complet: CFma4
  • Amână cauza

    Amânarea cauzei în vederea depunerii copiei dosarelor de pensionare ale reclamantei

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD