Dosar 24869/325/2020 din 29.09.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24869/325/2020
Data dosar:
29.09.2020
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA a II -a CIVILĂ
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2021 la ora 09:00

    Complet: C11C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamantul Mihuţescu Gheorghe, în contradictoriu cu pârâta Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group S.A. şi cu intervenientul forţat L****** C********* G*******. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 62.500 lei cu titlu de daune morale şi suma de 14.383,53 lei cu titlu de daune materiale. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 8.047,81 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 4.998 lei reprezentând onorariu avocaţial, 2.986,81 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 63 lei reprezentând tarif pentru efectuarea expertizei. Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 4.10.2021.

    Hotarare 11212/2021 din 04.10.2021
  • Sedinta din data de 21.09.2021 la ora 09:00

    Complet: C11C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 04.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.09.2021
  • Sedinta din data de 09.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C11C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 21.09.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.09.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2021
  • Sedinta din data de 03.06.2021 la ora 11:00

    Complet: C11C
  • Amână cauza

    În vederea acordarii unui termen în continuare, amână judecarea cauzei la data de 09.09.2021.

    Incheiere de sedinta din 03.06.2021
  • Sedinta din data de 22.04.2021 la ora 11:30

    Complet: C11C
  • Amână cauza

    În vederea acordarii unui termen în continuare, amână judecarea cauzei la data de 03.06.2021.

    Incheiere de sedinta din 22.04.2021
  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 11:00

    Complet: C11C
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 22.04.2021, ora 11:30

    Incheiere de sedinta din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 11.02.2021 la ora 11:30

    Complet: C11C
  • Amână cauza

    amână cauza la data de 11.03.2021, ora 11

    Incheiere de sedinta din 11.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD