R** & R** S*
ReclamantN****** A******** G******
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta RCS & RDS S.A, în contradictoriu cu pârâtul N****** A******** G******. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 139,56 lei, reprezentând contravaloare facturi neachitate la termenul scadent. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, cuantificate de reclamantă la suma de 503,53 lei, la data cererii de chemare în judecată, la care se vor adăuga penalităţi, în continuare, până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.03.2021.
Hotarare 2652/2021 din 29.03.2021Amână pronunţarea pentru data de 29.03.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în camera de consiliu, astăzi, 17.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.03.2021