C***** G********* - C****** L***** D* F*** F****** A C****** G*********
ContestatorP******** V*******
IntimatRespinge excepţia tardivităţii contestaţiei la executare invocată de intimatul Puruşniuc Vladimir, ca neîntemeiată. Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare. Respinge acţiunea având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatoarea Comisia Locală de Fond Funciar a com. Gorbăneşti, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu intiamtul, Puruşniuc Vladimir, ca inadmisibilă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 17.01.2021.
Hotarare 3472/2021 din 17.11.2021Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 17.11.2021 Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 02.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2021Respinge cererea de repunere pe rol, formulată de intimatul Puruşniuc Valdimir, a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, în contradictoriu cu contestatoarea com. Gorbăneşi-Comisia Locală de Fond Funciar a com. Gorbăneşti, ca neîntemeiată. Menţine starea de suspendare a cauzei, dispusă prin Încheierea din data de 03.11.2020, pentru lipsa precizărilor puse în sarcina contestatoarei. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 16.02.2021.
Incheiere suspendare din 16.02.2021Suspendă cauza având ca obiect contestaţie la executare, formulată de reclamanta Comuna Gorbăneşti-Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei Gorbăneşti în contradictoriu cu intimatul Puruşniuc Vladimir, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă la data de 08.09.2020, în temei art. 242 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 03.11.2020.
Incheiere suspendare din 03.11.2020Termen acordat în vederea îndeplinirii dispoziţiilor instanţei
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Termen acordat pentru a se cita contestatorul citarea contestatorului,cu menţiunea de a preciza contestaţia la executare, în raport de actele de executare care au urmat deciziei civile nr. 1041/18.12.2019 a Tribunalului Botoşani.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Admite cererea având ca obiect suspendare executare silită, formulată de contestatoarea Comuna Gorbăneşti, în contradictoriu cu intimatul, P******** V*******. Dispune suspendarea executării silite, întreprinse în cadrul dosarului execuţional nr. 3280/2018 întocmit de către B.E.J. Gheorghiu Cristina Maria, până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare. Dispune din oficiu, comunicarea prezentei încheieri către executorul judecătoresc, în vederea punerii în aplicare. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă şi de la comunicare pentru partea lipsă, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 09.06.2020.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Suspendat datorită stării de urgenţă instituită prin Decretul nr. 195/2020;