F****** G** C******* T****
InculpatCondamnă pe inculpatul FEREZAN TUDOR CRISTIAN, la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 2000 lei (200 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin. 2 Codul Penal, cu aplicarea art. 44 alin. 1 Cod penal ?i cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii egală cu numărul zilelor-amendă stabilit. În temeiul art. 272 C. pr.pen. rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul FEREZAN TUDOR CRISTIAN la plata către stat a sumei de 550 lei, din care suma de 150 lei este aferentă fazei de urmărire penală, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 01.11.2021.
Hotarare 1743/2021 din 01.11.2021Amână pronunţarea la data de 01.11.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2021fata de cererea de amanare formulate de avocatul ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 07.09.2021lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 25.05.2021fa?ă de cererea de amânare formulată de către apărătorul ales al inculpatului
Incheiere de sedinta din 13.04.2021